Lucky.

Deci pot sa spun ca sunt foarte norocoasa!

Astazi a fost prima zi de tabara. Si eu nu aveam pretentii la instrument, spuneam ca as vrea chitara, dar ma multumeam si cu altceva, in timp ce Andrei si Claudia vroiau amandoi chitara. Am mers sa ne luam ecusoanele(defapt eu le-am luat pentru toti trei) si ghiciti ce, eu am nimerit la chitara in timp ce ei nu. Si mi-au zis ca am un noroc chior cum n-au mai vazut pana atunci.

Plus ca au mai fost si alte ocazii cand mi s-a aratat cat noroc pot sa am! Mi s-a spus odata ca in viata poti sa fii cel mai mare geniu, dar daca nu ai un pic de noroc degeaba ai minte. Era un text scris de Ion Luca Caragiale "Norocul si Mintea" in care erau personificate aceste doua insusiri, iar autorul a demonstrat ca fara noroc degeaba ai minte si pot sa spun ca are dreptate.

Like a butterfly I want to live.

Mai sunt patru zile de vara, doar atat. Inainte mi-as fi dorit ca vara sa dureze la nesfarsit si eu sa ma bucur de ea. Acum totul mi se pare monoton, nu-mi mai trebuie vara, nu-mi mai trebuie internet, nu mai vreau sa stau pana la doisprezece noaptea treaza. Vreau as fie toamna! Sa fie toamna si eu sa merg la scoala, sa-mi umplu timpul cu invatatul si sa uit ca a fost vara. Vreau sa visez iar la vacanta, dar vreau ca atunci cand vine sa ma bucur de ea.

Mi-ar fi placut sa fiu un fluture, ei nu au nicio grija, traiesc doar o zi si o traiesc din plin, n-au timp de regrete, n-au timp sa se razgandeasca, totul e un impuls, un frumos impuls pentru a trai.

Stiu ca in iarna am citit un text in care personajul isi pierdea timpul jucandu-se pe calculator, el spunea ca si-ar dori ca realitatea sa fie ca un joc, unde sa existe butonul save, iar atunci cand faci o greseala sa te intorci de unde ai salvat. Asa si eu mi-as dori sa existe comanda asta si sa derulez tot ce s-a intamplat vara asta si sa sterg totul cu un burete, sa am ocazia sa imi fac o viata diferita.

Dar toate sunt doar vise, niste vise care niciodata nu se vor implini.

Pentru mine.

"When you`re loking to the sky, remember, butterflies live just one day."

M-am tot gandit la ce s-a intamplat in jurul meu si am ajuns la o concluzie, mi-am pierdut timpul incercand sa fug de viata reala. M-am legat prea mult de viata mea virtuala si am uitat ca totul e doar o pagina de internet ce poate fi stearsa cu usurinta. Mi-as fi dorit sa nu fi cautat niciodata mai multe informatii despre o carte, sa nu fi dat niciodata de forumul Td si asa nu as fi ajuns sa imi petrec atat de mult timp pe net, dar nu regret timpul petrecut pe acel forum, mi-am facut prieteni si am fost toti ca o familie ceva mai mare, pot sa spun ca a fost singurul forum  pe care m-am simtit cu adevarat bine.

Acum imi dau si eu seama ca nimeni si nimic nu merita sa te atasezi atat demult incat sa te doara cand se termina totul. Trebuie sa treci prin multe ca sa-ti dai seama ca prietenii tai nu sunt defapt ai tai, ci sunt niste simple persoane care ajung in viata ta la fel de repede cum pleaca. Mi-am dat seama ca trebuie sa traiesc fiecare zi si sa ma distrez pentru ca nu se stie cand o sa se termine totul.

Acum abia astept sa inceapa scoala. Vreau sa fie 13 septembrie si sa-mi vad colegii si sa le spun ca mi-au lipsit. Vreau sa dau anul asta tot ce e mai bun din mine si sa reusesc sa fac ce mi-am propus de mica, sa le demonstrez celorlalti ca eu nu traiesc in umbra nimanui, si ca nu am nevoie de nimeni si nimic ca sa fiu cea mai buna.

O sa las in urma tot ce inseamna forumuri si prietenii virtuale si o sa ma axez mai mult pe prieteniile reale. O sa continui sa scriu la ficurile mele si o sa incerc sa le fac cat mai bune, si nu ca sa le arat cuiva, o sa le scriu pentru mine, pentru ca viata asta e prea scurta ca sa nu fac ceva si pentru mine. Am petrecut atata timp incercand sa ii multumesc pe cei din jur incat am uitat sa fac ceea ce-mi place, am uitat sa scriu din placere, am uitat sa cant pentru ca asa vreau eu, devenise totul monoton si faceam totul pentru ca asa vroiau cei din jurul meu, dar am si eu o limita, si tocmai am descoperit-o.

So cute.

Am zis de ieri ca fac un post despre cum a fost la nunta verisoarei mele, dar mi-a fost cam lene.

Deci, la inceput nu trebuia sa mergem la biserica, dar pana la urma am mers si eu am stat mai mult pe afara decat in biserica, era foarte cald si nu puteai sa stai acolo.

Apoi am mers la sala, era foarte frumos aranjata, cu verde si mov(tata se asorta cu sala, ca era imbracat cu o camasa mov, defapt marea majoritate a barbatilor de acolo erau imbracati in mov, habar n-am de ce). La inceput nu prea am dansat, eram pe tocuri si va dati seama ca nu prea puteam sa dansez, dar dupa ce m-am schimbat in sandalutele mele cu talpa joasa am dansat de ma facut bataturi in talpa.

Ce pot sa spun m-am distrat foarte tare, pacat ca eu eram intre varste, adica nu eram nici copil, da nici cat ailalti nu eram, asa ca a fost mai dificil sa ma integrez ca sa spun asa.

In poza de al inceputul postului sunt eu si ea. Ce pot sa spun, mi-a placut foarte tare rochia ei, si ii doresc sa fie cat mai fericita.

P.S: Azi mi-am taiat unghiile :(( Tin doliu pentru ele si le-am facut negre. ;))

O papusa pe ate.

Tocmai mi-am dat seama cat de evidente erau unele lucruri, iar eu pur si simplu nu mi-am dat seama pana nu mi-a spus mama. Si cand ma gandeam ca totul e o "fericita" conincidenta. Da de unde! Mi-as fi dorit sa nu ma fi inselat, dar nu se poate.

Lumea cand isi formeaza o parere nu si-o mai schimba.

Am vazut ca profesorii stiu ce clasa sa aleaga ca sa obtina "puncte" in plus. Mi-am dat seama ca toti aleg clasa noastra pentru ca sunt eu acolo, nu vreau sa par importanta, dar asta e adevarul, si mama nu e singura care a observat asta. Multi profesori ne-au luat clasa pentru ca ei stiu ca eu sunt dispusa sa merg la orice concurs si eu ei sanse sa castige "puncte".

Acum stiu de ce toata lumea ma tine in puf in scoala aia! Toti sunt profitori! Ei stiu ca daca eu reusesc sa imi mentin media 10 si o sa fiu prima pe judet o sa el aduc lor faima, scolii in mod special. Sincer, acum ca am aflat ma simt putin dezamagita si...

Ma simt folosita!

Parca as fi o papusa de aia de la teatru care e controlata cu ajutorul atelor.

Doar o luna.

Abia azi m-am trezit. Mai este o luna pana incepe scoala!

Cand s-a terminat saream intr-un picior de bucurie ca o sa am timp de scris, de citit, ca nu o sa-mi vad colegii 3 luni minunate, dar acum imi vine sa urlu ca n-am ce face.

Mi-am petrecut vara ori plecata ori in fata calculatorului pe net. Mi-e dor de vara trecuta cand stateam in mall cu Anca si barfeam pe toata lumea. Mi-e dor sa mananc mancare proasta de la fast-food si sa rad cu fetele. Si mai am doar o luna ca sa fac asta. O luna care probabil nu o sa fie atat de roz.

O sa merg in tabara de muzica peste doua saptamani(uraa!! T_T). Si pe 13 septembrie merg la scoala. Sincer ma bucur ca incepe scoala, vara asta nu a fost asa cum as fi vrut, lumea a avut chef de cearta, in timpul scolii era mai bine ca lumea nu avea timp ce cearta.

Si azi mai e si 14, peste fix o luna Andreea face 2 ani de cand a murit, nu pot sa cred ca timpul trece atat de repede. Acum 2 ani pe vremea asta eram cu ea plina de viata la nunta si o luna mai tarziu cu o zi inainte sa inceapa scoala ea a plecat fara sa se mai intoarca vreodata.

Bun gata, deja devin trista si nu vreau asta. Vreau sa ma bucur de luna care a mai ramas.

Superstitii.

Am cautat putin pe net despre interpretarea viselor si uitati ce-am gasit:

Moartea ta - teama de a nu putea duce la sfarsit o actiune, teama de a-ti asuma unele actiuni personale, teama de urmpri ale unor decizii, noi oportunitati, noi orizonturi ce pot aparea, nevoia de a renunta la o anumita atitudine ce nu se mai dovedeste a fi eficienta.

Mort - amintiri ale trecutului, aspecte demult incheiate, situatii terminate.

Mi se par destul de bune, sper sa fie si adevarate. Ma rog, nu mereu se indeplinesc chestiile de genu asta, cum ar fi visele, iar eu nu sunt o persoana superstitioasa, dar uneori ma ingrozesc, chiar ma mir cum de nu m-am trezit aseara cand l-am visat.

My last wish.

Aseara am avut un vis tare ciudat pe acre abia azi la pranz mi l-am amintit.

Eram pe moarte si ultima mea dorinta a fost sa fiu lasata la calculator, am spus ceva de genu: "Vreau... la... calculator". Inca sunt ingrozita de felul cum aratam. Si stiu ca am trimis cateva e-mailuri printre care unul Yanei si unul Lecsei si dupa am vrut sa ma spovedesc, iar al final am spus: "Acum pot pleca linistita ca totul e pe maini sigure.", iar la doisprezece noaptea fix am murit, apoi am aparut la inmormantarea mea si am cantat Ave Maria. Cea mai rea chestie era ca eram tanara.

Sunt inca socata dupa un astfel de vis. Oare asa sa-mi fie sfarsitul? N-am visat niciodata la ceva iesit din comun, dar credeam ca atunci cand o sa fie vremea o sa fiu cu o ceasca de geai in mana in fata unui foc si cu fata mea langa mine.

Smile.

Asta as vrea si eu sa fac, sa zambesc si sa spun: "Totul va fi bine nu-ti face griji". Dar nu pot, nu pot. Sunt atatea lucruri in trecutul meu care ma fac sa regret fiecare secunda a existentei mele incat nu mai sunt in stare sa zambesc si sa trec mai departe.

Nu inteleg de ce trebuie sa ma loveasca trecutul acum, nu sunt super fericita, nu prea mai are ce distruge, oare chiar e nevoie sa trec prin toate astea? Nu suport sa vad cum tot ce-am construit pana acum aluneca in gol.

Yana mea.

Da e a mea. Nu-i asa ca-i dulce? M-am gandit acum ceva vreme sa fac un post despre ea, dar pana acuma nu am avut timp sau starea necesara unui astfel de post. Pentru cei care nu o cunosc pe Yana, are 16 ani si e din Constanta, mai mult nu va spun, ca dupa spune ca o vand. Probabil inca se intreaba de ce am vrut poza ei. Hm, asta iti raspunde la intrebare, scumpa?

Nu cred ca am avut o prietena mai buna ca ea. E printre singurele persoane care am intelege si ma asculta, nu se baga ea reped sa ma intrerupa. Intr-o vreme incepusem sa ma indepartez de ea, nu stiu de ce, dar vad ca acum vorbim iar si chiar excesiv de mult, nu ca m-ar deranja.

Poate multi dintre voi nu stiti, dar eu sunt o persoana foarte posesiva, si imi place ca prietenii mei sa fie ai mei si nu ai altcuiva. Da stiu suna ciudat, dar ma atasez atat de tare de unele eprsoane incat mi-e frica sa nu le pierd in favoarea altora.

As fi vrut sa o vad vara asta, din cauza asta am vrut eu la mare, dar nu a fost sa fie. Ea spune ca o sa vina la Iasi cand o sa ia carnetul, dar stiu eu ce o sa fie peste 2 ani? Nu. Dar cred ca pana atunci nici ca am cum sa o vad, si asta ma enerveaza.

Ca sa fiu sincera nici nu stiu cum de am ajuns noi doua prietene cand suntem asa diferite, desi eu spun mereu ca suntem la fel, realitatea e ca suntem ca polul nord si polul sud, poate de asta si suntem prietene.

Si stiti ce? Daca o sa o pierd vreodata ca prietena macar o sa raman cu amintiri frumoase, desi sper sa nu se intample asta.