7.8.10

Mi-e frica.


Mi-e frica. Ma inspaimanta gandul ca totul s-ar putea sfarsi intr-o fractiune de secunda. Nopatea e cel mai mare dusman al meu. De ce? Pentru ca e un timp de asteptare, asteptarea urmataorei zile.
Nu am tem de multe lucruri, dar simplul gand ca as putea ramane singura, ca as putea pierde totul ma face sa tremur si sa nu-mi mai doresc sa traiesc ca sa se implineasca toate astea. Uneori vreau din rasputeri sa inchid ochii intr-o noapte, iar a doua zi sa fiu intr-un loc indepartat departe de acest pamant.
Vad atatea lucruri care se intampla in jurul meu, nici eu nu mai stiu ce sa cred, ce sa sper. As vrea sa traiesc, dar la ce-mi foloseste asta daca raman singura?
Nu mi-e frica pentru mine. Mi-e frica de moartea celor pe care-i iubesc.
Nici nu stiu ce se intampla cu mine, de ce ma tem asa de tare. Parca nu as mai fi eu in ultima vreme, mintea imi sta doar al asta. Stiu ca toti murim intr-o zi, dar vreau sa fie final de linie pentru mine inainte sa-i vad pe ceilalti plecand de langa mine.

Stiu ca pare ceva prostesc, dar aseara asa gandeam, asa gandesc si acum. Nu cred ca o sa scap vreodata de frica asta.

2 comentarii:

Luna spunea...

Sweetie, frica asta o am şi eu. Mai bine mă calcă pe mine maşina decât pe cei pe care-i iubesc. Mai bine mor eu, decât să moară ei.
Şi pe mine mă roade asta enorm. Însă nu mă prea gândesc la aşa ceva, şi aşa e mult mai bine.

pixie spunea...

postul asta il ai si la jurnal. imi place ceea ce ai zis.
Ba nu prea stiu cum as ma exprim, ma cunosti doar.
Si mie imi e frica, tuturor ne este... dar nu toti recunosc.

>:D<

Un produs Blogger.