So cute.

Am zis de ieri ca fac un post despre cum a fost la nunta verisoarei mele, dar mi-a fost cam lene.

Deci, la inceput nu trebuia sa mergem la biserica, dar pana la urma am mers si eu am stat mai mult pe afara decat in biserica, era foarte cald si nu puteai sa stai acolo.

Apoi am mers la sala, era foarte frumos aranjata, cu verde si mov(tata se asorta cu sala, ca era imbracat cu o camasa mov, defapt marea majoritate a barbatilor de acolo erau imbracati in mov, habar n-am de ce). La inceput nu prea am dansat, eram pe tocuri si va dati seama ca nu prea puteam sa dansez, dar dupa ce m-am schimbat in sandalutele mele cu talpa joasa am dansat de ma facut bataturi in talpa.

Ce pot sa spun m-am distrat foarte tare, pacat ca eu eram intre varste, adica nu eram nici copil, da nici cat ailalti nu eram, asa ca a fost mai dificil sa ma integrez ca sa spun asa.

In poza de al inceputul postului sunt eu si ea. Ce pot sa spun, mi-a placut foarte tare rochia ei, si ii doresc sa fie cat mai fericita.

P.S: Azi mi-am taiat unghiile :(( Tin doliu pentru ele si le-am facut negre. ;))

O papusa pe ate.

Tocmai mi-am dat seama cat de evidente erau unele lucruri, iar eu pur si simplu nu mi-am dat seama pana nu mi-a spus mama. Si cand ma gandeam ca totul e o "fericita" conincidenta. Da de unde! Mi-as fi dorit sa nu ma fi inselat, dar nu se poate.

Lumea cand isi formeaza o parere nu si-o mai schimba.

Am vazut ca profesorii stiu ce clasa sa aleaga ca sa obtina "puncte" in plus. Mi-am dat seama ca toti aleg clasa noastra pentru ca sunt eu acolo, nu vreau sa par importanta, dar asta e adevarul, si mama nu e singura care a observat asta. Multi profesori ne-au luat clasa pentru ca ei stiu ca eu sunt dispusa sa merg la orice concurs si eu ei sanse sa castige "puncte".

Acum stiu de ce toata lumea ma tine in puf in scoala aia! Toti sunt profitori! Ei stiu ca daca eu reusesc sa imi mentin media 10 si o sa fiu prima pe judet o sa el aduc lor faima, scolii in mod special. Sincer, acum ca am aflat ma simt putin dezamagita si...

Ma simt folosita!

Parca as fi o papusa de aia de la teatru care e controlata cu ajutorul atelor.

Doar o luna.

Abia azi m-am trezit. Mai este o luna pana incepe scoala!

Cand s-a terminat saream intr-un picior de bucurie ca o sa am timp de scris, de citit, ca nu o sa-mi vad colegii 3 luni minunate, dar acum imi vine sa urlu ca n-am ce face.

Mi-am petrecut vara ori plecata ori in fata calculatorului pe net. Mi-e dor de vara trecuta cand stateam in mall cu Anca si barfeam pe toata lumea. Mi-e dor sa mananc mancare proasta de la fast-food si sa rad cu fetele. Si mai am doar o luna ca sa fac asta. O luna care probabil nu o sa fie atat de roz.

O sa merg in tabara de muzica peste doua saptamani(uraa!! T_T). Si pe 13 septembrie merg la scoala. Sincer ma bucur ca incepe scoala, vara asta nu a fost asa cum as fi vrut, lumea a avut chef de cearta, in timpul scolii era mai bine ca lumea nu avea timp ce cearta.

Si azi mai e si 14, peste fix o luna Andreea face 2 ani de cand a murit, nu pot sa cred ca timpul trece atat de repede. Acum 2 ani pe vremea asta eram cu ea plina de viata la nunta si o luna mai tarziu cu o zi inainte sa inceapa scoala ea a plecat fara sa se mai intoarca vreodata.

Bun gata, deja devin trista si nu vreau asta. Vreau sa ma bucur de luna care a mai ramas.

Superstitii.

Am cautat putin pe net despre interpretarea viselor si uitati ce-am gasit:

Moartea ta - teama de a nu putea duce la sfarsit o actiune, teama de a-ti asuma unele actiuni personale, teama de urmpri ale unor decizii, noi oportunitati, noi orizonturi ce pot aparea, nevoia de a renunta la o anumita atitudine ce nu se mai dovedeste a fi eficienta.

Mort - amintiri ale trecutului, aspecte demult incheiate, situatii terminate.

Mi se par destul de bune, sper sa fie si adevarate. Ma rog, nu mereu se indeplinesc chestiile de genu asta, cum ar fi visele, iar eu nu sunt o persoana superstitioasa, dar uneori ma ingrozesc, chiar ma mir cum de nu m-am trezit aseara cand l-am visat.

My last wish.

Aseara am avut un vis tare ciudat pe acre abia azi la pranz mi l-am amintit.

Eram pe moarte si ultima mea dorinta a fost sa fiu lasata la calculator, am spus ceva de genu: "Vreau... la... calculator". Inca sunt ingrozita de felul cum aratam. Si stiu ca am trimis cateva e-mailuri printre care unul Yanei si unul Lecsei si dupa am vrut sa ma spovedesc, iar al final am spus: "Acum pot pleca linistita ca totul e pe maini sigure.", iar la doisprezece noaptea fix am murit, apoi am aparut la inmormantarea mea si am cantat Ave Maria. Cea mai rea chestie era ca eram tanara.

Sunt inca socata dupa un astfel de vis. Oare asa sa-mi fie sfarsitul? N-am visat niciodata la ceva iesit din comun, dar credeam ca atunci cand o sa fie vremea o sa fiu cu o ceasca de geai in mana in fata unui foc si cu fata mea langa mine.

Smile.

Asta as vrea si eu sa fac, sa zambesc si sa spun: "Totul va fi bine nu-ti face griji". Dar nu pot, nu pot. Sunt atatea lucruri in trecutul meu care ma fac sa regret fiecare secunda a existentei mele incat nu mai sunt in stare sa zambesc si sa trec mai departe.

Nu inteleg de ce trebuie sa ma loveasca trecutul acum, nu sunt super fericita, nu prea mai are ce distruge, oare chiar e nevoie sa trec prin toate astea? Nu suport sa vad cum tot ce-am construit pana acum aluneca in gol.

Yana mea.

Da e a mea. Nu-i asa ca-i dulce? M-am gandit acum ceva vreme sa fac un post despre ea, dar pana acuma nu am avut timp sau starea necesara unui astfel de post. Pentru cei care nu o cunosc pe Yana, are 16 ani si e din Constanta, mai mult nu va spun, ca dupa spune ca o vand. Probabil inca se intreaba de ce am vrut poza ei. Hm, asta iti raspunde la intrebare, scumpa?

Nu cred ca am avut o prietena mai buna ca ea. E printre singurele persoane care am intelege si ma asculta, nu se baga ea reped sa ma intrerupa. Intr-o vreme incepusem sa ma indepartez de ea, nu stiu de ce, dar vad ca acum vorbim iar si chiar excesiv de mult, nu ca m-ar deranja.

Poate multi dintre voi nu stiti, dar eu sunt o persoana foarte posesiva, si imi place ca prietenii mei sa fie ai mei si nu ai altcuiva. Da stiu suna ciudat, dar ma atasez atat de tare de unele eprsoane incat mi-e frica sa nu le pierd in favoarea altora.

As fi vrut sa o vad vara asta, din cauza asta am vrut eu la mare, dar nu a fost sa fie. Ea spune ca o sa vina la Iasi cand o sa ia carnetul, dar stiu eu ce o sa fie peste 2 ani? Nu. Dar cred ca pana atunci nici ca am cum sa o vad, si asta ma enerveaza.

Ca sa fiu sincera nici nu stiu cum de am ajuns noi doua prietene cand suntem asa diferite, desi eu spun mereu ca suntem la fel, realitatea e ca suntem ca polul nord si polul sud, poate de asta si suntem prietene.

Si stiti ce? Daca o sa o pierd vreodata ca prietena macar o sa raman cu amintiri frumoase, desi sper sa nu se intample asta.

Mi-e dor...

Imi lipsesc multe lucruri. Dar cel mai mult imi lipseste Lecsa. Nu stiu parca de cand a plecat saptamana trecuta(si apropo nu am putut sa-mi iau la revedere de la ea ca eu eram la Sovata) parca nu mai e totul atat de roz. Bine ca in seara asta se intoarce! Abia astept sa o vad maine intrand si sa vorbesc cu ea, nu stiu parca mi-a lipsit felul in care imi vorbea de fiecare data si felul cum nu ma mai saluta si ma intreba direct ce mai fac.

Imi lipsesc colegii, nu credeam ca o sa spun asta, dar da mi-e dor de zilele cand stateam adunati toti unu pe catedra, unu pe scaun, unu sprijinit de tabla si multi in picioare si vorbeam ca nu ne convine cutare lucru si cutare chestie.

Mi-e dor de zilele cand totul era bine si nimeni nu se certa, cand toti eram uniti si eram prieteni, dar zilele alea sau dus si la fel si o parte din mine...

Mi-e frica.

Mi-e frica. Ma inspaimanta gandul ca totul s-ar putea sfarsi intr-o fractiune de secunda. Nopatea e cel mai mare dusman al meu. De ce? Pentru ca e un timp de asteptare, asteptarea urmataorei zile.

Nu am tem de multe lucruri, dar simplul gand ca as putea ramane singura, ca as putea pierde totul ma face sa tremur si sa nu-mi mai doresc sa traiesc ca sa se implineasca toate astea. Uneori vreau din rasputeri sa inchid ochii intr-o noapte, iar a doua zi sa fiu intr-un loc indepartat departe de acest pamant.

Vad atatea lucruri care se intampla in jurul meu, nici eu nu mai stiu ce sa cred, ce sa sper. As vrea sa traiesc, dar la ce-mi foloseste asta daca raman singura?

Nu mi-e frica pentru mine. Mi-e frica de moartea celor pe care-i iubesc.

Nici nu stiu ce se intampla cu mine, de ce ma tem asa de tare. Parca nu as mai fi eu in ultima vreme, mintea imi sta doar al asta. Stiu ca toti murim intr-o zi, dar vreau sa fie final de linie pentru mine inainte sa-i vad pe ceilalti plecand de langa mine.

Stiu ca pare ceva prostesc, dar aseara asa gandeam, asa gandesc si acum. Nu cred ca o sa scap vreodata de frica asta.

Home sweet home.

M-am intors acasa ieri seara, dar am zis azi sa fac postul ca sa pun si poze pentru ca nu le aveam descarcate.

Luni dimineata am plecat al 4, imi cadeau ochii in gura de somn. Dar mi-am revenit, am baut un litru de pepsi si eram cu gura pana la urechi intr-o ora. Nu era om mai fericit ca mine. Am ras de ma stans pana ce am ajuns la Praid, unde am intrat in mina si chiara fost frumos, adica nu a fost mirosul ala urat care era in mina la Cacica, era un aer tare placut. aveau si inetrnet aia in mine, si prize, aveau chiar si ora de gimnastica, o si un restaurant. da stiu parca sunt un copil mic. In Sovata ne-am cazat intr-un camping numit Stana de vale. Si in ziua asta cred ca am mers vreo 10 km pe jos.

Marti am mers la strand la Lacul Ursu. Am facut insolatie ca am stat cam mult la soare, si m-am bronzat un pic, de mine nu prea se prinde soarele, ce sa-i faci. In restul zilei m-am plimbat, am mers cred ca peste tot in imprejurimi. Am avzut si un sarpe care manca o broasca.

Miercuri am plecat si ma venit acasa. Am trecut prin Borsec, nu e cine stie ce acolo, cam urat. Si acum sa va pun pozele.